​​
MPV, mai mult decât un proiect!

MPV, mai mult decât un proiect!

No Comments

   Sunt Emese și sunt voluntară la programul “Multimedia Pregătire Pentru Viață”. Acest program nu se bazează doar pe module IT, fotografiat sau filmarea reușită a unui video. Participanții își dezvoltă și abilitățile de comunicare prin jocuri de socializare.

În cadrul proiectului, aceștia învață să-i accepte pe cei de lângă ei, indiferent de etnie. Grupul este format din români, maghiari și romi. Totodată, beneficiarii au șansa de a crea noi legături.

            În 2015, când eu am fost participantă în cadrul proiectului, la prima întâlnire, toți am fost retrași și timizi. Fiecare stătea lângă colegii de școală. Abia vorbeam cu cei pe care nu îi cunoșteam. Datorită jocurilor și activităților în echipă ne-am cunoscut mai bine. Am început să avem încredere în noi și în ceilalți. Ne-am ajutat reciproc și am învățat unul de la altul: de exemplu, dacă cineva nu a știut sau nu a înțeles cum trebuie să lucreze în Office, mereu se găsea o persoană care să-i explice. S-a creat o legătură între noi și ne-am împrietenit. Până la sfârșitul anului am devenit o adevărată echipă!

            Din acest an suntem voluntari. În fiecare luni și miercuri, împletim munca cu distracțiaAstfel, noi organizăm activități diferite pentru participanții de anul acesta al proiectului: treasure hunt, întâlnirile de grup de la sfârșitul fiecarei luni, seara de jocuri sau energizere. Chiar și acum, întâlnirea cu foștii colegi din generația 2015 este o bucurie imensă! Asta dovedește că legătura creată de când eram participanți încă există.

            Pentru mine, “Multimedia Pregătire Pentru Viață” mi-a dat ocazia de a cunoaște persoane deosebite și de a crea prietenii.

Articol scris de Emese Bandi, voluntară MPV.

Emese

About the author:

Related Posts

Multimedia pentru Viata parteneri

Back to Top